ORDINUL DE PROTECȚIE

Ordinul de protecție a fost introdus în legislația noastră în anul 2012, în contextul în care România rămăsese singura țară din Uniunea Europeană care nu avea legiferată această măsură de prevenire și combatere a violenței domestice. Din dorința de a ne alinia normelor europene, s-a avut în vedere și implementarea sistemul de monitorizare cu ajutorul brățărilor electronice a persoanelor acuzate de agresiune domestică începând cu data de 1 martie 2022.

Ulterior, Guvernul a prorogat termenul de operaționalizare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronica (SIME) cu ajutorul brățărilor electronice pentru luna octombrie 2022, în sistem pilot, într-o primă etapă în București, Iași, Mureș și Vrancea, iar în etapele subsecvente și în celelalte județe. Astfel, până în 2026 se preconizează că vor fi monitorizate persoanele față de care s-a luat măsura aplicării ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție, în cazul în care România este stat emitent.

Un prim aspect important de reținut cu privire la emiterea ordinului de protecție sunt criteriile în baza cărora se dispune emiterea acestuia. Astfel, atât în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, cât și în cazul emiterii ordinului de protecție se au în vedere:

1. existența unei cereri formulate de către persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate sunt puse în pericol;
2. existența unei stări de pericol;
3. starea de pericol rezidă din existența actului de violență exercitată de către agresor asupra victimei.

De asemenea, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul de violență și starea de pericol în care se află victima, precum și un raport de de proporționalitate între restrângerea drepturilor fundamentale ale agresorului și necesitatea îndepărtării stării de pericol.

CINE POATE SOLICITA EMITEREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE

Violența domestică se poate manifesta sub diferite forme, deseori victimele violenței domestice nedorind să recunoască actele de violență la care sunt supuse, considerând că un astfel de comportament poate fi acceptat intre membrii unei familii sau într-un cuplu, până în momentul în care un astfel de comportament atinge un punct culminant, le pune în pericol viața sau integritatea fizică, psihică sau sunt expuși actelor de violență și alți membrii ai familiei, în special minorii.

Solicitantul ordinului de protecție trebuie să probeze faptul că este victimă a violenței domestice, iar legiuitorul cuprinde în noțiunea de membru de familie următoarele categorii de persoane, care pot solicita să beneficieze de această măsură de protecție:

1. ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție, potrivit legii;
2. soțul/soția sau fostul soț sau fosta soție;
3. persoanele care au stabilit relații asemănătoare dintre soți (concubinii) sau persoanele care au stabilit relații asemănătoare dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;
4. tutorele sau altă persoană care exercită în fapt sau în drept drepturile față de persoana copilului;
5. reprezentantul legal sau altă persoană în îngrijirea căreia se află persoana cu o boală psihică, dizabilitate intelectuală sau handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

FORMELE VIOLENȚEI DOMESTICE

Așa cum am precizat anterior violența domestică îmbracă numeroase forme și anume:

1. a) violența verbală – utilizarea unui limbaj jignitor, brutal, insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
2. b) violenţa psihologică – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişarea ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
3. c) violenţa fizică – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
4. d) violenţa sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
5. e) violenţa economică – interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, lipsirea de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive a victimei sau a unui minor în detrimentul sănătăţii, inclusive unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;
6. f) violenţa socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
7. g) violenţa spirituală – subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;
8. h) violenţa cibernetică – hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea nonconsensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similar, utilizarea platformelor sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima.

CUI NE ADRESĂM PENTRU EMITEREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie poate fi introdusǎ atât de victimǎ personal, cât şi prin reprezentant legal, în cazul minorilor şi interzişilor judecǎtoreşti.

EMITEREA ORDINULUI DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Un prim pas ce trebuie urmat de către victima oricărei forme de violență domestică este să se adreseze poliției în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Ordinul de protecție provizoriu se emite de către poliţistul care preia sesizarea și care va gestiona cazul, indiferent dacă victima reclamă sau nu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Polițiștii evaluează situația de fapt cu privire la existența unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, pe baza formularului de evaluare a riscului.

Ordinul de protecţie provizoriu poate fi emis şi în situaţia în care victima se află în imposibilitatea obiectivă de a furniza informaţiile necesare completării formularului de evaluare a riscului, pe baza evaluării de către polițist a indeplinirii criteriilor necesare emiterii ordinului.

Ordinul de protecție provizoriu se emite pentru o perioadă de 5 (cinci) zile prin care se iau una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligaţii sau interdicţii:

1. a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
2. b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
3. c) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
4. d) obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
5. e) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu constituie infracțiune. Ordinul de protecție provizoriu se comunică agresorului și victimei, iar obligaţiile şi interdicţiile dispuse devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii. Parchetul se pronunță cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie, dispuse de organul de poliţie în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu.

Ordinul de protecţie provizoriu poate fi contestat la instanţa de judecată competentă, în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se soluţionează prin hotărâre definitivă, în regim de urgenţă, dar nu mai târziu de data la care expiră termenul pentru care a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

După confirmarea necesității emiterii ordinului de protecție provizoriu, procurorul înaintează ordinul, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie. Durata iniţială pentru care a fost dispus ordinul de protecție provizoriu se prelungeşte, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecţie, cu informarea agresorului despre acest fapt.

EMITEREA ORDINULUI DE PROTECȚIE DE CĂTRE INSTANȚĂ

Cu privire la emiterea ordinului de protecție de către instanță, în vederea înlǎturǎrii stǎrii de pericol, acesta poate cuprinde una sau mai multe dintre urmǎtoarele mǎsuri:

– evacuarea, pentru o perioadǎ de maxim şase luni, a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacǎ acesta este titularul dreptului de proprietate;

– reintegrarea victimei şi/sau a copiilor, în locuinţa familiei;

– limitarea dreptului de folosinţǎ al agresorului, numai asupra unei pǎrţi a locuinţei comune, atunci când aceasta poate fi astfel partajatǎ încât agresorul sǎ nu vinǎ în contact cu victima;

– obligarea agresorului la pǎstrarea unei distanţe minime, determinate, faţǎ de victimǎ, faţǎ de copiii sau faţǎ de alte rude ale acesteia ori faţǎ de reşedinţa, locul de muncǎ sau unitatea de învǎţǎmânt a persoanei protejate;

– interdicţia pentru agresor, de a se deplasa în anumite localitǎţi sau zone determinate, pe care victima le frecventeazǎ sau le viziteazǎ periodic;

– interzicerea oricǎrui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţǎ sau în orice mod, cu victima;

– obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

– încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reședinţei acestora;

– suportarea de către agresor a chiriei şi a întreţinerii pentru locuinţa temporarǎ, unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmeazǎ sǎ locuiascǎ, din cauza imposibilitǎţii de a rǎmâne în locuinţa de familie;

– obligarea agresorului la consiliere psihologicǎ, psihoterapie, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicǎrii;

Instanța competentă să judece cererea de emitere a ordinului de protecție este judecǎtoria în a cǎrei razǎ teritorialǎ îşi are domiciliul sau reședinţa victima și aici ne referim la domiciliul în fapt, de la momentul formulării cererii. Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție de către judecător este de maxim 6 luni de la momentul emiterii ordinului.

Cauza este supusă normelor privind judecată în procedurile urgente, cererea se judecă în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului și citarea părților.

Administrare probelor solicitate de către părți nu trebuie să necesite o perioadǎ însemnatǎ de timp sau să conducă la tergiversarea luǎrii unei soluţii rapide în cauzǎ.

De aceea, este important ca la termenul stabilit de către instanță în vederea soluționării cererii, părțile, atât victima cât și agresorul, să aibă asupra lor inscrisurile de care doresc să se folosească în probatoriu precum și să fie însoțiți de martorii pe care doresc să-i propună să fie audiați de către instanța și care cunosc detalii despre incidentul care a determinat formularea cererii de emitere a ordinului de protecție. Se pot prezenta în probatoriu: înscrisuri, planșe foto, certificate medico-legale, înregistrări audio-video relevante și se poate solicita audierea martorilor, precum și luarea unui scurt interogatoriu părților.

Hotǎrârea cu privire la emiterea ordinului de protecție este executorie, pronunțarea poate fi amânată 24 de ore, iar, la cererea victimei sau din oficiu, instanţa poate hotǎrî ca executarea să se facǎ fǎrǎ somaţie sau fǎrǎ trecerea unui termen.

CĂI DE ATAC

Hotărârea poate fi atacată cu apel, iar executarea hotărârii poate fi suspendatǎ până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cǎrei cuantum se va stabili de cǎtre instanţă.

REVOCAREA ORDINULUI SAU ÎNLOCUIREA MĂSURII DISPUSE

Agresorul poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse. Cererea se soluționează cu citarea părților și a unității de poliție.

Revocarea se dispune dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

1. agresorul a respectat interdicțiile sau obligațiile impuse;
2. agresorul a urmat ședințe de consiliere psihologică, psihoterapie, tratamentul de dezintoxicare sau orice altă formă de terapie stabilită în sarcina sa, ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranță impuse, dacă s-a dispus luarea unor asemenea măsuri;
3. există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un pericol real pentru victimă sau membrii familiei.

CONCLUZII

În țara noastră fenomenul violenței domestice afectează în mod disproporționat femeile. Acestea fiind și cele care, în cele mai multe situații, raportează cazurile de violență în familie la care ajung să fie supuși de cele mai multe ori și minorii.

Fenomenul violenței domestice poate fi diminuat, dar la acest capitol suntem doar la început.  Important este ca victimele violenței domestice să sesizeze organelor competente acest abuz si să solicite ajutorul instituțiilor statului precum și organizațiilor, care pot oferi sprijin și consultanță, astfel ca persoana supusă abuzurilor să poată fi îndrumată pentru ca faptele antisociale ale agresorului să fie sancționate cu promptitudine și fermitate, în vederea restabilirii unor raporturi normale între membrii familiei, precum și în vederea reeducării agresorului și prevenirii unor acte de violență similare.