fbpx

Malpraxis medical: despre pierderea șansei

Resurse și articole utile, Drept medical, Malpraxis

Prejudiciul suferit prin pierderea unei șanse este un prejudiciu reparabil. În domeniul medical apar din ce în ce mai multe situații ce se încadrează în ”privarea de șansă”:

  • neacordarea îngrijirilor medicale corespunzătoare urgenței cazului
  • privarea totală de îngrijiri medicale
  • nerespectarea obligației de supraveghere și monitorizare post-intervenție
  • abandonul pacientului

Astfel, Codul Civil recunoaște următoarele tipuri de prejudicii:

  • prejudiciile patrimoniale, care sunt consecințe negative asupra patrimoniului unei persoane

  • prejudiciile nepatrimoniale (morale), care constau în dureri psihice și suferințe psihice cauzate persoanei

Prin art. 1532 alin. (2) și art. 1385 alin. (4) din Codul Civil, legiuitorul a oferit o nouă abordare instituției răspunderii civile delictuale.

Pentru prima dată în dreptul român s-a reglementat în mod expres posibilitatea reparării unui tip de prejudiciu distinct, și anume, prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse.

Pentru a ne afla în faţa unui prejudiciu supus reparaţiei pentru pierderea şansei, se cer două condiţii:

1. şansa trebuie să fie reală.

Se consideră că şansa a fost pierdută atunci când putea fi evitat prejudiciul final, iar probarea acestea implica demonstrarea legăturii de cauzalitate între faptul generator şi prejudiciul suferit, printr-o expertiză medico-legală.

2. şansa trebuie să fie serioasă.

Se poate vorbi de o şansă serioasă când probabilitatea unui eveniment favorabil este semnificativă.

Articole recente