fbpx

CAT DE MARE E „MICA REFORMA”

Resurse și articole utile

Marile sau simplele reforme care au fost incercate in Romania in ultimii 20 de ani, au avut, pana la urma, aceeasi soarta: toate au fost depozitate in muzeul inconstientului colectiv si insemnate ca monumente ale neputintei organizatorice a celor care le-au initiat sau pastorit. Daca ar fi sa judecam strict din punct de vedere sintactic, aceasta “mica” reforma nu va avea nicio sansa, de vreme ce marile, giganticele, incomensurabilele reforme post-decembriste au avut efecte minuscule. Insa, trecand peste acest aspect, legea are cativa piloni care ar putea sustine baza unei viitoare reformari a sistemului judiciar, daca aceasta schimbare radicala va fi manageriata si, in special, monitorizata intr-un mod profesionist.Astfel, consideram ca sunt benefice prevederile referitoare la comunicarea actelor de procedura, partile asistate sau reprezentate de avocat sau consilier juridic putand sa-si comunice intre ele cererile, cele privitoare la procedura premergatoare a concilierii si medierii, desi e greu de crezut ca procentul celor care se vor “razgandi” sau impaca va fi semnificativ, cele referitoare la competenta instantelor sau cele privind acordarea de termene scurte, precum si cele in materie procesual penala. Pe de alta parte, legea introduce niste prevederi care sunt fie cel putin discutabile, fie implica o modificare in lant a legislatiei anumitor institutii.

De exemplu, obligativitatea mentionarii codului numeric personal in plangere, ridica mari semne de intrebare, atat in ceea ce priveste legalitatea ei, deoarece aceasta categorie de date poate fi facuta public numai in anumite conditii, conform legii protectiei datelor cu caracter personal, cit si in ceea ce priveste accesul la justitie, eventualele demersuri pentru aflarea CNP-ului paratului intarziind astfel procedura de sesizare. 

Concluzionand, putem spune ca Legea nr. 202/2010 e ca un pasaj de circualtie nou construit: toata lumea se bucura ca a scapat de aglomeratie, cel putin pentru moment, insa nimeni nu se gandeste ce va fi la iesirea din pasaj, cand, brusc, cele trei benzi libere se transofrma in doua benzi aglomerate sau cum va fi circulatia in zona peste ceva timp, cand se constata ca un pasaj nu rezolva problema de fond. Cam asa e si cu legea promulgata: pe termen scurt va avea ca efect o aparenta usurare a volumului de munca a anumitor instante (in special a tribunalelor), insa, pe termen lung, nu va rezolva problema daca aceasta lege nu va fi sustinuta de modificari substantiale ale codurilor de procedura, preconizate pentru anul acesta.

Tocmai de aceea, aplicarea oarecum grabita a legii, pentru a fi pe placul Comisiei Europene, ne face sa ne intrebam daca aceasta va avea o continuare, pentru ca orizontul de impact al „micii reforme” este de cel putin un an. Ce se va intampla cu codurile intre timp? Se va amana iarasi implementarea lor sau se va da „comanda” aplicarii lor peste aceasta micuta reforma, urmand ca „regularizarea” sa se faca din mers, pe ici, pe colo, prin punctele esentiale? Insa asta o vom vedea abia la sfirsitul anului, cand primele semne ale acestei legi vor fi trebuit sa se iveasca.

Articole recente